Acte necesare Serviciul Evidența Persoanelor

Eliberarea actului de identitate la preschimbarea buletinului de identitate

Documente necesare:

Conform dispozițiilor art. 321 al (1) din noul Cod Civil, referitor la  locuința familiei, care reprezintă ”locuința comună a soților, sau, în lipsă, locuința soțului la care se află copiii”, găzduitorul are obligația de a informa funcționarul de evidență a persoanelor cu privire la faptul că imobilul a fost notat în cartea funciară ca locuință a familiei.

În cazul în care găzduitorul declară verbal că locuința a fost notată ca locuința familiei în cartea funciară, funcționarul de evidența persoanei va prelua consimțământul de primire în spațiu al ambilor soți, care vor prezenta și documentul justificativ (extras de carte funciară).

  • cererea tip pentru eliberarea actului de identitate - se completează cu MAJUSCULE (LITERE DE TIPAR) şi se tipăreşte obligatoriu față-verso.
  • buletinul de identitate;
  • certificatul de naştere, original;
  • certificatul de căsătorie, în cazul persoanelor căsătorite sau al soţului supravieţuitor, original;
  • certificatul/hotărârea judecătorească de divorț, definitivă/irevocabilă, precum și convenția notarială cu privire la copiii minori (după caz), în original;
  • documentul cu care se face dovada adresei de domiciliu, original sau extrasul de carte funciară, obţinut cu cel mult 30 de zile anterior datei depunerii cererii;
  • documentul cu care face dovada achitării contravalorii actului de identitate. vezi TAXELE

 

Atunci când persoana care solicită eliberarea actului de identitate declară că are domiciliul într-un imobil care este proprietatea altei persoane, proprietarul, în calitate de găzduitor, trebuie  să  își dea consimțământul de primire în spațiu și să prezinte documentul cu care face dovada dreptului de proprietate.
 
În  situația  în care  găzduitorul ori reprezentantul legal/persoana împuternicită nu se poate prezenta la momentul depunerii cererii, împreună cu solicitantul, declarația de primire în spațiu poate fi dată cu cel mult  90 de zile înainte de data depunerii cererii pentru eliberarea actului de identitate la notarul public din țară ori în fața polițistului din structurile teritoriale ale Poliției Române și, cu cel mult 6 luni înainte de această dată, la misiunea diplomatică sau oficiul consular de carieră al României din străinătate ori la autoritățile străine competente. În acest ultim caz, declarația de primire  în  spațiu va fi prezentată tradusă și legalizată potrivit normelor legale în vigoare.

 

ACTE CU CARE SE POATE FACE DOVADA ADRESEI DE DOMICILIU/REȘEDINȚĂ :  https://dpepsc.ps2.ro/index.php/evidenta-persoanelor/informatii-generale-despre-actul-de-identitate/38-acte-cu-care-se-poate-face-dovada-domiciliului

 

 

© 2024 Primăria Sectorului 2 București. Direcția Publică de Evidență Persoane și Stare Civilă